Am uitat cum se numește. Texte pentru copii, părinți, bunici

În comparaţie cu proza lui Harms din „Iluzie optică”, textele din „Am uitat cum se numeşte” sînt mai instructive, optimiste şi mai moralizatoare, chiar dacă nu e vorba de morala tradiţională. Literatura pentru copii a lui Harms se bazează foarte mult pe jocuri – semantice, stilistice, lexicale sau fonetice. Unele texte sînt un fel de detectiv pentru copii, cum e „Siguranţa buclucaşă”. În altele, jocul e lexical, ca-n „Am uitat cum se numeşte” sau „Despre cum Nicuşor Pankin a zburat în Brazilia, iar Petrişor Erşov nu credea nimic”, unde Kolka are impresia că ştie „limba indienilor”, pe care ar fi învăţat-o dintr-o cărţulie. Astfel, vorbeşte precum soldatul Sidorov din „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, care avea impresia că ştie franceza şi, întîlnindu-se cu francezii, a început să spună silabe abstracte şi absurde. Sau ca Guliţă al lui I.L. Caragiale din „Chiriţa în provincie”, care „furculisiona” & „fripturisiona” tare „gogomanision”, vorba Chiriţei.