Ucraina fermecătoare

Răsfoiește cîteva pagini

75,00 lei

Descriere

Această carte conține 100 de articole fascinante despre cele mai vii simboluri ale Ucrainei – de la cele oficiale, cum ar fi simbolurile naționale, emblema și steagul național, până la cele populare, precum borșul și horilka; principalele orașe ucrainene, personalități istorice remarcabile, cele mai populare feluri de mâncare ale bucătăriei naționale, produse de artizanat, frumuseți naturale și realizări în domeniul științei și tehnologiei.

„Ucraina fermecătoare”, fascinantă, captivantă, interesantă… și câte epitete se pot adăuga! O carte – simbol de pace, care neapărat trece prin cunoaștere reciprocă întru bucurie, acea bucurie a împărtășirii a ceea ce această țară cvasinecunoscută până acum are mai bun și mai frumos. Sau ce a avut, fiindcă, de pildă, despre Mariupol nu mai e valabil nimic. Dar Mariupol va rămâne în istorie mai mult ca oricare alt loc, ca altar de sacrificiu suprem și un exemplu de dragoste de țară și dorință de libertate a poporului ucrainean! La 24 februarie 2022, de Ziua îndrăgostiților, mapamondul s-a îndrăgostit de Ucraina, de frumusețea, curajul și limpezimea sufletească a ucrainenilor.

Caracteristici

Pagini: 208

Format: 145 x 205

ISBN: 978-606-9659-54-0

An apariție: 2022

Despre autor

Victoria Ugryumova Scriitoare, eseistă, scenaristă. Din 1998, este implicată în activități literare. Autoare a peste treizeci de volume cu un tiraj oficial total de 400.000 de exemplare (inclusiv publicații străine), precum și câteva sute de povestiri, eseuri și articole. Autoare a scenariului pentru lungmetrajul „Jokerul” și a serialului de 50 de episoade „Diavolul din Orly. Îngerul din Orly”. Jurnalist medical cu o experiență de 25 de ani, între 2007 și 2010 a fost redactor-șef al revistei Ministerului Afacerilor Externe „Professor Preobrajensky”. Autoare a unei cărți despre longevitate și stil de viață sănătos. Din 2016, este autoare cu normă întreagă și redactor literar a numeroase proiecte ale editurii „Sky Horse”; autoarea cărții „Letterografia Kievului. 1880-1980”, coautor al cărții „Innovation in isolation” (despre istoria ciberneticii ucrainene.
Vladimir Nevzorov În 2000, a absolvit un masterat la Școala Superioară de Economie a Universității Naționale de Cercetare. Doctorat în economie. În a doua jumătate a anilor 1990, a deschis o companie care asambla și vindea calculatoare, iar la începutul anilor 2000 a organizat o editură multimedia care a lansat aproximativ 500 de produse pe discuri – enciclopedii, jocuri pe calculator etc. În 2005, a fondat editura „Sky Horse” din Kiev. Din 2011, el dezvoltă și aplicații pentru iOS și Android. Autor al cărții „Apple. The evolution of the computer”, coautor al cărților „Interesting Romania” și „Innovation in isolation”. Fondator al editurii Nahs Haus (București) și coproprietar al proiectului ARHEVE.org de conservare a patrimoniului cultural.
Natalia Soboleva În 1993 a absolvit Universitatea Națională de Teatru, Film și Televiziune din Kiev, numită după I.K. KarpenkoKary. Profesor de istoria teatrului și a filmului, regizor de film, scenarist, jurnalist, personalitate publică. Regizorul lungmetrajului „Nu mai sunt un băiat, sunt un avion sovietic”, care distins cu premiul Grand Prix la festivalul „Prologue” și o diplomă de participare la Festivalul Internațional de Film „Molodist” din Clermont-Ferrand (Franța). În 2010, a tradus în limba ucraineană și a adaptat un manual de regie de film și a publicat cartea lui Andrei Tarkovski „Timp capturat”. Din 2005, este director al cinematografului „Kinopanorama” din Kiev.
Raluca Lazarovici Vereș semnează prefața ediției românești și traducerea din engleză. Este cofondator și director editorial al editurii „Ratio et Revelatio” din Oradea (din 2013), unde coordonează colecțiile „Historia”, „Authentica” și „Biblioteca R&R”, este profesor de limbi străine, traducător, redactor literar, mediator intercultural. Este licențiată în 2004 cu distincția Magna cum Laudae la Universitatea din Padova, doctor în Romanistică la Universitatea din Torino, doctorand în Istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și deține specializări la „Sorbonne” – Paris, Universiteit van Amsterdam și Università „Ca’ Foscari” din Veneția. A colaborat mai mulți ani cu diferite universități din Italia și România.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ucraina fermecătoare”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Prin folosirea site-ului, confirmati ca sunteti de acord cu folosirea lor de catre ratioetrevelatio.com     Detalii