Descriere
Amestec indiscernabil de fiinţă şi ne-fiinţă, de realism şi ficţionalitate, de serafimic şi demonic, de măreţie şi neputinţă, omul rămîne o enigmă scindată existenţial, care nu poate fi elucidată în nici un registru ontologic. Cînd pare că este aproape totul, imediat e dublat de nimicul său constitutiv. De teama de a fi doar o generalitate aleatorie, anihilantă, este dispus să devină o individualitate restrictivă, autarhică. El încearcă să dea sens non-sensului care învăluie lumea, să răspundă la o interogaţie existenţială indicibilă, să deschidă orizontul infinit al unui demers gnoseologic. Omul este tot ceea ce poate deveni din propria posibilitate de a fi. După cum poate fi şi ratarea acestei mirabile şi tragice posibilităţi. Căci fiind deja, nu poate fi propria imposibilitate, ci poate evolua doar în marja de eroare a existenţialităţii. Paradoxul fiinţei constă în faptul că misterul ei creşte proporţional cu patosul şi febrilitatea puse la temelia cognoscibilităţii. Ea există mai degrabă ca antinomie a propriei existenţe. Existenţa sa clamează apoteotic inexistenţa. Omul – sensul unic al Marelui Nonsens. (Ioan F. Pop)
Despre autor
IOAN F. POP s-a născut la 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, judeţul Sălaj. Şcoala primară în satul Fizeş, comuna Sîg, acelaşi judeţ. Liceul de Filologie-Istorie din Oradea. Este licenţiat în Teologie-Istorie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Master în cadrul aceleiaşi universităţi. Doctor în filozofie al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. A fost muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o perioadă, şi cadru didactic la Universitatea din Oradea. Cărţi publicate: Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000; Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme, Ed. Dacia, 2009; Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009; Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010; Tăceri de la margine, Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia, XXI, 2011; Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011; Poemele poemului nescriS, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013; Marginalii la o absenţă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2014; poeme abandonate în cuvinte, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018; Solilocvii inutile, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2019; poemele umbrei, Ed. Cartea Românească, București, 2021; poemele de dincolo de poem, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024. A publicat poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.