România: criză și represiune 1977-1982. Dosar al revistei L’Alternative

Categorie:

Răsfoiește cîteva pagini

70,00 lei

Descriere

„În cei 34 de ani de la căderea regimului comunist, valorificarea exilului românesc postbelic s-a  produs mai lent decât era de așteptat, dar destul de constant. Au fost republicați autori din exil, s-au retipărit  colecții sau antologii din publicațiile exilului, s-au scris monografii, studii, dicționare, enciclopedii, cronologii despre acest domeniu, s-au tradus operele scriitorilor care s-au afirmat în limbi străine în noile țări de adopție. În acest context, suplimentul revistei pariziene L’Alternative (Alternativa) din 1983, dedicat României, este, pe de o parte, un document istoric prețios, dat fiind contextul apariției, autorii invitați să colaboreze și informațiile oferite și, pe de altă parte, este un experiment bibliografic unic în peisajul românesc, care combină ediția anastatică, în limba franceză, cu traducerea românească. În peisajul editorial postdecembrist au mai apărut câteva publicații în ediții anastatice, amintim, de pildă, Cartea cărților interzise, editată de Victor Frunză, jurnalist și scriitor exilat (se stabilește în Danemarca în 1980), care a reprodus volumul Publicațiile interzise (la Editura Victor Frunză, București, 2001, 2003), apărut inițial în 1948. Noutatea și originalitatea  acestei ediții constă în faptul că avem în față o ediție bilingvă, care poate fi privită „în oglindă”, poate fi citită doar în franceză sau doar în română.” (Raluca Lazarovici Vereș, Liliana Corobca)
„Volumul de față, reeditat după 40 de ani de la apariție, fiind, de mulți ani, o raritate bibliografică, este intitulat sugestiv Roumanie – crise et repression. Acesta constituie un număr special, sub forma unui Dosar al revistei L’Alternative, supliment la nr. 20 al acestei publicații, apărut în luna ianuarie 1983. Volumul adună mai multe texte referitoare la România, din perioada de după începutul contestației fățișe din 1977, odată cu Mișcarea Paul Goma și cu greva minerilor din Valea Jiului din august, din același an, în explicită „solidarizare cu dl. Paul Goma, din București”, până în decembrie 1982. El cuprinde texte republicate, dar și texte și documente noi (printre altele, Planul de așa-zisă „alimentație științifică” din 14 iulie 1982, p. 131, celebrul Decret nr. 400, din 29 decembrie 1981, referitor la disciplina în muncă, cuprinzând cunoscutele măsuri care interziceau consumul de alcool la locul de muncă – ceea ce a dat naștere la legendare aberații, v. p. 107 etc.; vom vedea și un text semnat de un activist rom, sub pseudonimul „Alexandru Danciu” (pp. 67-68); în realitate, este vorba despre un text al cunoscutului – după 1989 – militant rom Nicolae Gheorghe, azi și el dispărut). Întregul Dosar poartă marca indelebilă a lui Mihnea Berindei, ce semnează și câteva importante studii, printre care unul amplu, în două părți, consacrat minorităților naționale – precum și a  regretatei Anne Colas (Planche). Nu lipsesc nici texte de Monica Lovinescu (1923-2008), de la a cărei naștere s-au împlinit anul acesta, pe 19 noiembrie, 100 de ani, despre starea literaturii române, de dr. Ionel Vianu (n. 1934), despre represiunea psihiatrică în România, de Sanda Stolojan (1920-2006), despre represiunea împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, despre situația dificilă a celorlalte culte, texte istorice de Paul Goma (1936-2021 – scrisoarea de început a Mișcării către Pavel Kohout, purtător de cuvânt al Cartei 77, scrisoarea deschisă către N. Ceaușescu și cea către Conferința CSCE, post Helsinki, de la Belgrad, ian.-feb. 1977, pp. 8-9; pp. 48-49, o scrisoare din 20 feb. 1977 etc.) etc. Sunt reproduse și câteva scrisori – opt – adresate postului de radio Europa Liberă, adunate de către neobosiții Mihnea Berindei și Anne Colas (Planche), sub genericul „Românii vorbesc Românilor” – parafraza unei legendare emisiuni analoge a BBC, destinată Franței ocupate, în anii 1940-44, precum și savuroase mostre legate de cultul personalității lui Nicolae, dar și al Elenei Ceaușescu (p. 83), veritabile perle (ex. umorul involuntar dintr-un text de Cristian Popișteanu din Magazin istoric, aprilie 1980, texte grotești de Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Victor Tulbure, pp. 80-82). Întregul Dosar este ilustrat cu fabuloasele desene ale mult-regretatului caricaturist Mihai Stănescu, dispărut și el în 2016, dar pe care, după Revoluție, am avut bucuria de a-l cunoaște, ba chiar de a locui, după restabilirea mea la București, în 1996, foarte aproape de micuțul atelier-magazin al acestuia, de pe Str. Ion Câmpineanu, 29. Din atelier nu a mai rămas azi decât un zid exterior, gândit cândva cu scop estetic-publicitar, și pe care abia se mai pot distinge unele eșantioane din lucrările ceramice (cești geniale!) ale marelui artist. Aventura neverosimilului volum de caricaturi, ce a driblat, inițial, cenzura
ceaușistă (a apărut și apoi a fost retras de pe piață la două zile distanță), este relatată în Dosarul România (p. 2) cu mențiunea precaută, dar reală, că reproducerile au fost efectuate fără autorizarea Autorului, ce nu a putut fi contactat… Habent sua fata libelli a făcut ca un exemplar să poată, totuși, ajunge la Paris. Desenele sunt antologice, ca și pozele (pp. 130-132)…” (Adrian Niculescu)

Caracteristici

An apariție: 2024

Pagini: 291

Format: 205 x 290

ISBN: 978-606-9659-94-6

Traducere: Raluca Lazarovici Vereș și Florina Dometi

Prefață: Adrian Niculescu

Postfață: Raluca Lazarovici Vereș

Ediție anastatică

Despre autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „România: criză și represiune 1977-1982. Dosar al revistei L’Alternative”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Prin folosirea site-ului, confirmati ca sunteti de acord cu folosirea lor de catre ratioetrevelatio.com     Detalii