Preoții Eparhiei Greco-Catolice de Oradea și familiile lor, în documentele arhivistice. Vol. I Preoții hirotoniți (1723-1873) – Ierom. Gabriel Borzoș

Răsfoiește cîteva pagini

45,00 lei

Descriere

O imagine exhaustivă asupra subiectului, un travaliu ce s-a fundamentat pe o cercetare de o rigurozitate remarcabilă. Pătrunderea în Arhivele Naționale ale României (Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), din Ungaria (Debrecen și Nyíregyháza), din Austria (Viena) și Italia (Roma și Vatican), unde se află informații despre preoții Eparhiei de Oradea, i-a dat prilejul autorului să studieze peste 20 de fonduri arhivistice, respectiv peste 550 de dosare aparținătoare acestora, din care a extras cu obiectivitate date privind viața familiilor celor incluși în carte, relevînd momentele importante al vieții acestora (nașterea, studiile, căsătoria și decesul precum și ale familiilor și neamurilor lor etc.). Așa cum se demonstrează și în acest volum, documentele de arhivă i-au oferit cercetătorului posibilitatea de a ajunge la concluzii obiective asupra destinului preoților din Eparhia Greco-Catolică de Oradea, timp de 150 de ani, precum și asupra realităților care vizează relațiile de familie, foarte importante din perspectiva coagulării unui grup uman aflat în serviciul credincioșilor. (prof. univ. dr. Aurel Chiriac)

 

Caracteristici

An apariție: 2022

Pagini: 408

Format: 158 x 240

ISBN: 978-606-9659-56-4

Prefață: Aurel Chiriac

Despre autor

Născut la Oradea în data de 2 noiembrie 1984, monah din anul 2012, în anul 2013 a fost hirotonit ca ieromonah al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, prin punerea mîinilor Preasfinției Sale dr. Virgil Bercea, iar din anul 2019 este Director spiritual al Colegiul Pontifical Grec „Sfîntul Atanasie” de la Roma. În anul 2007 a absolvit Facultatea de Teologie Greco-Catolică de la Oradea, a urmat cursurile masterale ale Institutului Monastic din cadrul Ateneului Pontifical „Sant’Anselmo” de la Roma, cu specializarea „teologie monastică”, respectiv ale Institutului Pontifical Oriental, cu specializarea „teologie patristică”, susținînd disertația în anul 2011 și continuînd ca doctorand la același Institut. După ce a ocupat funcția de Director spiritual al Liceului „Iuliu Maniu”, al Seminarului „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” și a administrat parohia Valea lui Mihai, din luna decembrie a anului 2017 s-a reîntors la Roma, ca oaspete al Abației benedictine sublacense-casineze San Paolo „fuori le mura”. În urma absolvirii Școlii de arhivistică și diplomație din Vatican, a fost numit Director arhivist al Arhivei Abației.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Preoții Eparhiei Greco-Catolice de Oradea și familiile lor, în documentele arhivistice. Vol. I Preoții hirotoniți (1723-1873) – Ierom. Gabriel Borzoș”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Prin folosirea site-ului, confirmati ca sunteti de acord cu folosirea lor de catre ratioetrevelatio.com     Detalii