Descriere
Despre paternitate, un subiect pe cît de fascinant, pe atît de spinos al zilelor noastre.
„Se spune că paternitatea este o realitate aflată în criză, dar ea este în criză aproape de la începuturile sale (…) De fapt, paternitatea, chiar dacă își are temeliile adînci în natural, este, de asemenea și, mai ales, o misiune de îndeplinit, o operă de construit și ea primește o instruire și o inspirație prețioasă în învățăturile religiei biblice. Totuși, acest volum, dedicat paternității, nu are o finalitate strict teologică. El nu trebuie luat drept un eșantion de reflecție trinitară „aplicată”, chiar dacă anumiți autori folosesc pe scară largă sursele dogmatice și scripturale. Nu are nici un caracter pur antropologic, ci prezintă mai degrabă o reflecție polivalentă asupra marii instituții și a înaltei experiențe umane a paternității, în lumina și sub inspirația revelației iudeo-creștine”. (Miklos Vetö)
Despre autor
Miklos Vetö, născut în 1936 la Budapesta. După ce a predat la Yale, Abidjan și Rennes, s-a pensionat din funcția de profesor de filozofie la Universitatea din Poitiers. A fost ales membru extern al Academiei de Științe din Ungaria și membru al Academiei Catolice din Franța. Publicații: De Kant à Schelling [De la Kant la Schelling] I-II, 1998-2000, La naissance de la volonté [Nașterea voinței], 2002, Philosophie et Religion [Filozofie și religie], 2006.
Jean-Pierre Batut, născut în 1954. Hirotonit preot în 1984 pentru dieceza de Paris, profesor de teologie dogmatică la École Cathédrale (Paris) și la Facultatea Notre-Dame (1985-2009) și paroh (2000-2009). Episcop auxiliar de Lyon din ianuarie 2009. Membru al comitetului de redacție Communio. Ultima publicație: Pantocrator. Dieu le Père tout-puissant dans la théologie pré-nicéenne [Pantocrator. Dumnezeu Tatăl atotputernic în teologia pre-niceeană], Paris, Études augustiniennes, 2009.
Jean Hauser, căsătorit, șapte copii, profesor titular la Universitatea Montesquieu Bordeaux IV, Director al CERFAP (Centrul dreptului pentru familie). Autor a numeroase publicații, cronici și articole de drept civil, în reviste naționale și internaționale. Titularul rubricii „Dreptul persoanelor și al familiilor” din revista trimestrială de Drept civil (din 1991). Membru al comisiei de reformă a dreptului familiei (reforma divorțului din 2004, a filiației, din 2005 și a dreptului persoanelor protejate, din 2007).
Benoît Bayle, psihiatru, doctor în filozofie, lucrează la Centrul spitalicesc Henri Ey (Bonneval, Franța). Autor al unor lucrări de psihologie parentală, printre care: L’embryon sur le divan [Embrionul de pe canapea], Masson (2003) și L’enfant à naître [Copilul care se va naște], Érès (2005). A publicat un eseu despre „societatea procreată”: À la poursuite de l’enfant parfait. L’avenir de la procréation humaine [În căutarea copilului perfect. Viitorul preocreării umane], Robert Laffont (2009). Email: benoit.bayle@orange.fr.
Étienne Grenet este preot în dieceza din Paris (iunie 2007). Master în teologie la Institutul de Studii Teologice din Bruxelles (iunie 2008). În prezent este vicar în parohia Saint-Honoré din Eylau și capelan al studenților la Universitatea Paris IX-Dauphine.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.