Nerenunțare

Pentru Helen Soraghan Dwyer nu există un turn de fildeş. Ea nu-şi petrece timpul acolo sus, jonglând detaşat cu abstracţiuni. Ea este aici, lângă noi, cu picioarele pe pământ, căutând să înţeleagă, cu duioşie şi empatie. E o poetă căreia, mai presus de orice, îi pasă: de cei apropiaţi, familie şi naţiune, de cei dinăuntru şi cei dinafară, de restul lumii. Ceea ce o îndeamnă să decupeze o scenă din drama vieţii şi să-i dea contur, oferindu-ne doar cuvintele absolut necesare cu care să vedem ce vede şi ea. Helen sugerează, cu delicateţe şi pasiune, lăsându-ne pe noi să completăm spaţiile goale. Din punct de vedere tehnic, poeziile ei sună bine, libere de toate constrângerile rimei clasice; din punct de vedere emoţional, ele conţin şi transmit o mare bogăţie de sentimente. Există alte două calităţi care îmbină aceste elemente şi sporesc valoarea poeziilor ei: sunt directe şi de-o onestitate dezarmantă. (Petru Iamandi)