Mitul Schismei și alte eseuri – David Bentley Hart

Categorie:

Disponibil și în ebook

Răsfoiește cîteva pagini

27,00 lei

Descriere

Între copertele volumului de față au fost adunate mai multe eseuri publicate în ultimul deceniu de către teologul american David Bentley Hart. Fără îndoială unul dintre cei mai mari gînditori creștini contemporani, apariția acestui volum are ca obiectiv oferirea unei porți de acces în vasta și profunda operă a acestuia, care abordează cu mult curaj și fără complezență teme de doctrină, ecleziologie, istorie, metafizică și politică. Postfața acestui volum, semnată de teologul Alin Vara, va oferi o frescă și o cheie de lectură pentru toți cei care vor să aprofundeze sistemul teologic și metafizic al autorului nostru.

Adesea provocator, ironic și sarcastic, dar mereu deosebit de subtil, profund și erudit, deopotrivă creștin de confesiune ortodoxă și simpatizant al catolicismului, partizan socialist atras de tradițiile răsăritene și aspru critic al mercantilismului occidental, susținător al doctrinei apocatastazei și al metafizicii fundamentate onto-teologic, scrierile lui David Bentley Hart ar putea uneori să ne contrarieze, însă nu trebuie să uităm că esența teologiei nu este niciodată înțelepciunea simțului comun al acestei lumi, ci a interiorizării conștiente și responsabile a conținutului credinței. Indiferent dacă consimțim sau nu concepțiilor lui David Bentley Hart, acesta rămîne unul dintre acei autori tot mai rar întîlniți, care știe și are capacitatea de a ne provoca prejudecățile și de a ne scoate din cumințenia imatură a unei credințe și gîndiri neinterogate. (Dan Siserman)

 

Caracteristici

An apariție: 2021

Pagini: 160

Format: 130 x 200

ISBN: 978-606-9659-29-8

Traducere: Dan Siserman, Dan Radu, Iuliana Petrescu, Petru Dumitriu

Postfață: Alin Vara

 

Despre autor

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mitul Schismei și alte eseuri – David Bentley Hart”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Prin folosirea site-ului, confirmati ca sunteti de acord cu folosirea lor de catre ratioetrevelatio.com     Detalii