Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), vol. II

Acest volum conţine 191 de documente care încearcă să răspundă unor întrebări precum: Ce rol avea cenzura, ca instituţie secretă, în societate? Cum relaţiona cu alte instituţii? Unde se situa, ierarhic, DGPT în societatea comunistă? Relaţia centru – provincie e alt domeniu căruia i-am acordat o atenţie deosebită. Şi, nu în ultimul rînd, cenzura nu este doar o instituţie formată din dispoziţii, rapoarte şi stenograme, ci şi din 300–400 de oameni care lucrau acolo. Prima întrebare la care am căutat răspuns, la acest capitol, a fost cum a decurs transformarea unui cetăţean obişnuit în cenzor. Am inclus mai multe documente care conturează profilul cenzorului, de la tabele cu situaţia cenzorilor încadraţi în învăţămîntul superior sau mediu, caracteristici, mustrări, remunerări la scene mai puţin convenţionale din viaţa internă a cenzurii, care conturează atmosfera generală a instituţiei. Studiul cenzurii şi al secretului de stat vine din necesitatea de a puncta cele mai importante momente legate de activitatea cenzurii în domeniul secretului, pornind de la constituirea sistemului de apărare a informaţiilor în Uniunea Sovietică, aducînd exemple din ţările blocului comunist, comentînd şi cîteva documente româneşti, care nu fuseseră incluse în antologia noastră. (Liliana Corobca)