Descriere
Fiindcă lucrarea cu pricina nu este doar o trecere în revistă exhaustivă a operei lui Ionesco: teatru, eseistică, notații de jurnal, confesiuni și interviuri, utilă unui student sau doctorand. Nu este nici doar o biografie, urmărind cu ajutorul operei, parcursul autorului între cele două patrii ale sale, a Mamei și a Tatălui, și concomitent, sursele acesteia, atât de inextricabil amestecate. În fine, nu e nici măcar o foarte inedită lectură în cheie politică a scrierilor autorului, care, dacă n-ar fi convingătoare, ar putea părea reducționistă, ci toate acestea la un loc. Anume o călătorie prin universul ionescian, numit de la început de autoare Ionescoland, în compania unui ghid înzestrat cu fervoare și dar de a povesti pasionant și frumos împletite, vieți și opere, sentimente și adversități, detalii biografice neștiute și urmele lor în piese și multe altele.
O binevenită împrospătare a amintirilor despre ținutul Ionescoland și de ce nu, a dorinței de a-l revizita, această carte deloc scorțoasă, deloc asbconsă, deloc plicticoasă, cum sunt îndeobște discursurile profesorale, atât de nemilos demascate de însuși Ionesco în Lecția lui. Una dintre lecturile cele mai inspirate ale autoarei alături de cea dedicată pieselor: Rinocerii, Setea și Foamea, Regele moare, Noul Locatar, Scaunele… Și dintre cele mai convingătoare. (Doina Jela)

Recenzii
Nu există recenzii până acum.