Iezuit. Nu cîinele comuniștilor! Surîsul nedeținutului

„În toți acești ani de hăituire, regimul comunist a avut serios de lucru. Peste patru mii de pagini de dosar de urmărire informativă numai pentru părintele Godó. Aceeași soartă au avut-o și ceilalți părinți care au supraviețuit eroic sistemului. Care a fost secretul supraviețuirii dintr-o astfel de încleștare gigantică? E cert că relația cu Isus și perceperea prezenței dumnezeiești cu el sînt sursa de energie fundamentală. La aceasta îmi permit să adaug umorul. La aceeași primă vizită pe care i-am făcut-o, părintele ne-a spus, printre multe altele: „Nu vă luați prea tare în serios, pentru că tinerețea e nebunie, bătrînețea – prostie. Eu le știu pe amîndouă din experiență”. Voia să moară martir, dar avea un atu în mînecă. Vorbind despre întîlnirea lui cu Bunul Dumnezeu, și-o închipuia astfel: „Cînd o să ajung înaintea Bunului Dumnezeu la judecată, o să-mi zică: „Godó, ești un mare păcătos!” Și eu am să zic: „Recunosc!” Dar îl am și eu pe Dumnezeu la mînă (cu un surîs șugubăț). Am să-i spun: „Da, Doamne, recunosc! Dar nu mă poți alunga, deși am făcut multe păcate, pentru un lucru: nu este om cu care să mă fi întîlnit și să nu fi plecat de la mine zîmbind sau mai puțin supărat decît era înainte de a mă întîlni. Și atunci va trebui să mă lase înăuntru”. Din aceasta am învățat mai mult decît în trei ani de teologie. Zîmbetul, umorul, ieșeau dinlăuntrul lui. Nu era un farsor, un comediant trist. Trăia cu veselie și asta l-a ținut pe picioare. Am crezut că e glumă povestea faptului că în închisoare s-a vindecat de o boală de inimă prin rîs. „Mă plimbam și rîdeam ca un tîmpit! Au crezut că sînt nebun”.

Iată cum notează sergentul de serviciu, pe data de 9-VI- 1957, ora 10-14.30 la camera 30, acest fapt: „la controlul făcut la vizeta ușilor am văzut și am opservat (sic!) cum vorbea singur și rîdea făcînd gesturi din mîini și pe urmă iarăș (sic!) rîdea și după acea se închina și se plimba prin celulă răzănd”7. Ideologia și aplicarea ei violentă a dorit să-l dețină, dar surîsul lui a rămas al unui om plin de Dumnezeu, un deținut nedeținut și de nedeținut”. (din prefața semnată de Iulian Budău SJ)