Husserl și fundamentele fenomenologiei constructive – Alexander Schnell

Descriere

Revendicându-și întoarcerea la „lucrurile însele”, fenomenologia husserliană și-a propus întotdeauna să arate constituirea și chiar fundarea acestora. Astfel, ea s-a conturat rapid ca o nouă „filozofie primă”, ceea ce le-a creat o serie de probleme și dificultăți contemporanilor și succesorilor săi, asumându-și proiectul unei legitimări absolute a cunoașterii fenomenologice, la care Husserl va reveni constant începând cu anii 1920. În ce constă acest principiu legitimator, care să ia în considerare atât datele atestabile și ireductibile cu care se confruntă un demers pur descriptiv, cât și originea acestora – care să arate, așadar, că tot ceea ce este se constituie (în sensul husserlian al termenului) în structurile actelor
subiectivității transcendentale originar constituante? Lucrarea de față își propune să regândească această problemă de la rădăcină: pentru a răspunde propriului proiect de legitimare absolută a constituirii sensului fenomenelor (în „adevărul” lor), Husserl – lovindu-se de limitele inerente ale unei fenomenologii descriptive – procedează la construcții fenomenologice, care nu sunt nici construcții speculative, nici procedee care ar solicita gândirea pentru a construi structuri care n-ar exista cu adevărat, ci, de fapt, „sisteme de coordonate” pe care fenomenologul este nevoit să le mobilizeze
pentru a da seamă de anumite conținuturi fenomenologice determinate și de regularitatea acestora. Fundamentele unei fenomenologii constructive vor urmări clarificarea statutului acesteia și relevarea fecundității ei euristice bazate pe analizele concrete din cadrul travaliului fenomenologic – ceea ce implică un demers în care, adesea, prin natura însăși a „lucrului” în chestiune, „termenii ne lipsesc”.