Cum am devenit român. Însemnările unui asimila(n)t – Ervin Székely

„Am fost german, sunt maghiar. E posibil oare să devin cândva român?”

Răspunsul cade la drum de înserare a vieții, privind înapoi, în încercarea de reconstituire a propriei deveniri, cu întâmplările, lecțiile de viață, traumele, bucuriile, frustrările și necazurile – un potpuriu bizar, pe alocuri tragic, alteori comic, așa cum numai destinul are darul să-l manifeste, iar Ervin Székely, să-l surprindă într-o combinație rară de autenticitate și eleganță scriitoricească.

Liric, dramatic, cu efuziuni eseistice și inserțiuni de panseu, autoficțiunea scriitorului român de origine maghiară uimește prin sensibilitatea, precizia și, nu în ultimul rând, veridicitatea cu care se expune în toată fragilitatea și, deci, verticalitatea celui care nu are nimic de pierdut. Alături de peripețiile protagonistului, cititorul este chemat să de nas în nas cu propriile trăiri, gânduri, cuvinte rostite sau tăinuite și, nu în ultimul rând, clișee.

În universul cuprins în acest volum se intră cu bagajele grele de stereotipuri și se iese cu o cantitate identică de îndoieli. Cel mai implicat lector în această fabulă, ca să-l parafrazăm pe Umberto Eco, le pierde natural, fără efort, undeva, pe serpentinele călătoriei prin viața protagonistului, din simplul motiv că îi devin inutile. Până și cel mai sceptic dintre cititori este nevoit să admită că monolitul de convingeri despre conviețuirea româno-maghiară din România se clatină și implodează sau, cel puțin, își pierde fermitatea. Asimilantul devine în final asimilat – bine și rău în același timp, după cum cititorul are privilegiul să afle.

O lectură plăcută, intensă și absolut necesară în contextul socio-cultural actual!

(Raluca Lazarovici Vereș)