Conceptul de timp – Martin Heidegger

Despre autor

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX, cu o influență considerabilă asupra întregii culturi europene, dar și în mediile intelectuale asiatice. După ce în tinerețe a făcut studii de teologie (1909–1911), pregătindu-se să devină teolog catolic, întâlnirea cu fenomenologia întemeiată de Edmund Husserl și cu acesta personal îl va îndrepta către studiul filozofiei (1911–1913) și, totodată, către despărțirea de catolicism. Îşi începe activitatea didactică în anul 1915, la Universitatea din Freiburg. La începutul anilor 1920 devine cunoscut în lumea academică din Germania prin seminariile sale de interpretări fenomenologice la Aristotel. Între 1923 şi 1928 predă la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de nouă luni, în anii 1933–1934, a fost rector al Universităţii din Freiburg, preluarea acestei funcţii fiindu-i ulterior reproşată ca implicare făţişă în politica nazistă, deși anii de după rectorat, până la sfârșitul războiului, i-a trăit în evidentă marginalizare. Rămâne profesor la Freiburg până în anul 1945, când forţele de ocupaţie franceze îi interzic o vreme să mai desfăşoare activitate didactică. În această perioadă, ca şi în anii următori, cabana sa din Todtnauberg, în mijlocul Munţilor Pădurea Neagră, devine un loc vizitat de numeroşi intelectuali, cei mai mulţi francezi, fapt care îi va asigura o reală posteritate filozofică în Franţa. Lucrarea sa cea mai importantă este Fiinţă şi timp, din care publică în 1927 doar o treime din planul inițial și pe care nu o va încheia niciodată. Fenomenologia sa e centrată pe problema ființei, reconectând astfel noul și vechiul – metoda fenomenologică cu vechea problemă a înțelesului.