Maimon Salomon

Vezi mai multe produse
Manoussakis John Panteleimon

Manoussakis John Panteleimon

John P. Manoussakis este Associate Professor of Philosophy la Colegiul Sfintei Cruci (SUA) și Honorary Fellow al Universităţii Catolice din Australia. El este autorul a numeroase cărți și articole de fenomenologie, filozofia religiei, filozofie greacă, patristică și psihanaliză.
Opere principale: God After Metaphysics: A Theological Aesthetic (2007), For the Unity of All: Contributions to the Theological Dialogue Between East and West (2015), The Ethics of Time: A Phenomenology and Hermeneutics of Change (2017).
Vezi mai multe produse
Marga Andrei

Marga Andrei

Andrei Marga (n. 1946) a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai, specializîndu-se apoi în filosofia contemporană în Germania și în Statele Unite ale Americii. A fost rector al Universității Babeș-Bolyai în perioada 1993-2004 și 2008-2012, ministrul educației naționale al României în perioada 1997-2000, ministru de externe (2012) și președinte al Institutului Cultural Român (2012-2013). De asemenea, a fost și este membru în comisii și consilii științifice ale unor prestigioase instituții academice internaționale. A obținut premii, ordine naționale și distincții în numeroase țări. În anul 2005 a fost laureat al Premiului Herder.Dintre lucrările sale menționăm: Herbert Marcuse. Studiu critic (1980), Cunoaștere și sens. Perspective critice asupra pozitivismului , Editura Politică, București (1984), Acțiune și rațiune în concepția lui Jürgen Habermas (1985), Raționalitate, comunicare, argumentare (1991), Introducere în metodologia și argumentarea filosofică (1992), Filosofia unificării europene (1995), Reconstrucția pragmatică a filosofiei (1998), Introducere în filosofia contemporană (2002), Argumentarea (2006), Filosofia lui Habermas (2006), Diagnoze – Articole și eseuri (2008), Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger (2010), Crizele Modernității Tîrzii (2012).
 
Vezi mai multe produse

Maritain Jacques

Vezi mai multe produse

McDonnell Gerry

Vezi mai multe produse

Miłosz Czesław

Vezi mai multe produse

Mouellic Gilles

Vezi mai multe produse
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!